Româna English
actualizat la: 07.11.2025
 
Centrul Național Anticorupție
Integritatea este Libertate
MENIUL PRINCIPAL
  • CNA
    • Ce facem noi?
    • Cadrul normativ
    • Conducerea
      • Alexandr PÎNZARI
      • Alexandru SAVCA
    • Structura
      • Organigrama
      • Servicii teritoriale
      • Serviciul audit intern
    • Colegiul Centrului
      • Organizare
      • Hotarâri
    • Consiliul civil
    • Date cu caracter personal
    • Colegiul Disciplinar
  • Rapoarte anuale
  • Dezvoltare instituţională
    • Politici instituţionale
    • Proiecte de asistenţă externă
    • Cooperare Internaţională
      • Integrare Europeană
      • ONU
      • GRECO
      • RAI
      • IPAP-NATO
      • SUERD
      • IACA
      • Acorduri de cooperare internaţională
  • Transparenţă
    • Anunț privind inițierea elaborării deciziilor
    • Proiecte supuse consultărilor publice
    • Particip.gov.md
    • Informații asupra organizării procesului decizional
    • Proiecte elaborate
    • Rapoarte privind asigurarea transparenţei
    • Bugetul
    • Achiziții Publice
    • Registrul de evidenţă a cadourilor
  • Serviciul relații publice
    • Comunicate de presă
    • Buletin informativ
    • Galerie Foto
    • Galerie Video
  • Funcții vacante
    • Cariere.gov.md
    • Anunţuri
    • Condiţii generale
  • Contacte
    • Informații de contact
    • Audienţa cetăţenilor
    • Contactează CNA
    • Sesizați CNA
  • ARBI
    • Despre ARBI
    • Legislație
    • Cooperare
    • Rapoarte
    • Comunicate de presă
    • Revista presei
    • Galerie video
  • Categorii Categorii
    vezi mai mult
    Șase companii private, distinse cu Trofeul Integrității de către CNA pentru implementarea standardelor de integritate
    În cadrul Galei Businessului Moldovenesc 2025, organizată anual de Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova, în parteneriat cu Agenția de Stat pentru Proprietatea Intelectuală, șase companii private au fost premiate de Centrul Național Anticorupție (CNA) cu Trofeul Integrității, la categoria „Implementarea standardelor de integritate”.
    05.06.2025   56 Accesări     
    Dosarul BEM: Două persoane, investigate de CNA și PA, au fost condamnate pentru escrocherie și spălare de bani la 15 și, respectiv 8 ani și 6 luni de închisoare și obligați să achite circa 85 de milioane de lei
    Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, i-a recunoscut vinovați pe doi administratori de săvârșirea infracțiunilor de escrocherie și spălare de bani în proporții deosebit de mari. Instanța a dispus unuia din ei o pedeapsă cu închisoare pe termen de 15 ani, iar cel de-al doilea a primit o pedeapsă cu închisoarea pe un termen de 8 ani și 6 luni.
    05.06.2025     
    Sinteza CNA: Peste 80 de percheziții în dosare de corupție sistemică la un sanatoriu din Vadul lui Vodă, Vama Leușeni și la un inspectorat de poliție. Ofițerii CNA au ridicat peste 1,5 milioane de lei
    Centrul Național Anticorupție (CNA) anunță că, în săptămâna precedentă, a desfășurat mai multe operațiuni de combatere a corupției sistemice cu impact major.
    02.06.2025   2 Accesări     
    Peste 1 400 de persoane instruite de CNA într-o săptămână: Integritatea și prevenirea corupției promovate în sectoare-cheie
    Direcția Educație Anticorupție (DEA) a Centrului Național Anticorupție (CNA) a desfășurat 12 activități de instruire și informare, care au implicat 1 469 de participanți din diverse sectoare-cheie ale societății, în perioada 26–30 mai 2025.
    30.05.2025   34 Accesări     
  • Prima   /  Serviciul relații publice   /  Comunicate de presă  /  Campanie de promovare a integrităţii în sectorul privat: „Eu nu mi-am cumpărat succesul"

    Campanie de promovare a integrităţii în sectorul privat: „Eu nu mi-am cumpărat succesul"

         
     06.12.2019    3259 Accesări    

    Succesul în afaceri trebuie să meargă mână în mână cu integritatea, iar mita şi ilegalităţile trebuie să dispară din relaţia sectorului privat cu instituţiile statului. Este convingerea a trei antreprenori din Republica Moldova care au reuşit să construiască afaceri prospere fără a ocoli legea. Ei sunt protagoniştii campaniei „Eu nu mi-am cumpărat succesul", lansată de Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare şi Centrul Naţional Anticorupţie. În cadrul campaniei, pe parcursul lunilor noiembrie-decembrie curent, la mai multe posturi TV sunt difuzate două spoturi sociale de promovare a integrităţii în sectorul privat.

      „Mai bine renunţ la afacere, decât să fac ceva ilegal"

    „Succesul nu poate fi cumpărat prin mită. Eu personal nu voi plăti niciodată cu onoarea şi cu demnitatea mea pentru succes. Mai bine vând localul şi renunţ la afacere decât să fac ceva ilegal", spune Vlad Şuleanschi, coproprietar a două localuri din capitală.

    El spune că s-a lansat în business cu intenţia clară de a merge doar pe căi legale şi că a reuşit să respecte acest principiu, deşi uneori a fost destul de greu să interacţioneze cu statul. Între timp, afacerea sa a crescut şi are în prezent la 24 de angajaţi.

    „E posibil să deschizi un local fără să dai mită, dar acest lucru este foarte complicat. Unii oameni recurg la mită pentru că aşa e mai simplu. Acest lucru trebuie schimbat. Eu cred că încetul cu încetul oamenii vor începe să înţeleagă că asta îi defavorizează pe ei, dar şi pe noi toţi. «Pe mine mă cheamă Vlad, eu nu dau mită» - am spus asta de fiecare dată când a fost necesar şi a funcţionat", afirmă antreprenorul.

    Vlad Şuleanschi menţionează că mai există o condiţie pentru cei care vor să facă business în mod onest - toate taxele şi contribuţiile la bugetul de stat trebuie achitate pe deplin. „Eu plătesc toate taxele. Apropo, asta e partea pe care mulţi o uită, e important nu doar să nu dai mită, dar şi să plăteşti toate taxele. Pentru că nu putem să pretindem drumuri bune dacă nu am plătit toate taxele, nu putem cere servicii medicale mai bune dacă am plătit salariul în plic", susţine omul de afaceri.

     Integritatea îţi garantează succesul

     Şi pentru Igor Golban, fondatorul unei companii de produse eco, integritatea este cheia succesului în business. Bărbatul a ales să facă o afacere acasă, în Republica Moldova, iar ca să o constituie a vizitat firme similare de peste hotare, după care a elaborat un plan de afaceri pe care l-a urmat cu paşi mici, dar siguri. A investit mai întâi în câteva terenuri, după care a plantat livezi, iar ulterior a trecut la procesarea producţiei proprii în hale special construite şi echipate de la zero.

    Compania pe care o conduce produce migdale, nuci şi cătină albă, dar şi uleiuri presate la rece, fructe uscate şi alte produse eco, inclusiv pentru export.

    „Celor care vor să se lanseze în afaceri le recomand să meargă pe căi legale, să nu dea mită. Dacă îşi doresc o afacere de durată, o afacere sănătoasă, să nu recurgă la scheme de corupţie. Trebuie să fii integru, corect, să fii un exemplu pentru cei din jur - familie, clienţi, angajaţi. Succesul nu poate fi cumpărat. Poţi spune că ai atins succesul atunci când ceea ce faci îţi aduce plăcere şi este de folos pentru societate", spune bărbatul.

    „Succesul nu poate fi cumpărat. El poate fi construit într-o echipă bună"

    Şi pentru Vlada Balica, managera unei companii de prelucrare a deşeurilor din masă plastică, integritatea este unul din ingredientele succesului în afaceri. Compania pe care o gestionează a apărut dintr-o preocupare pentru problemele de mediu. „Iniţial, a fost o companie care producea ambalaje de plastic. La un moment dat am înţeles că tot ceea ce producem ajunge a fi deşeu, că de fapt, toate acele ambalaje ajung pe câmpuri".

    Din acel moment au început a se interesa tot mai mult de reutilizarea plasticului, iar în anul 2006 au lansat linia de reciclare. Acum la companie lucrează peste 200 de persoane. Aici plasticul este sortat iar ulterior, reciclat şi ajunge să capete forma unor granule, după care e exportat în ţări precum România, Austria şi Franţa.

    Vlada Balica este convinsă că o afacere poate ajunge să aibă succes dacă din formulă sunt excluse mita şi alte ilegalităţi. „La noi în ţară putem exista, putem face afaceri fără a da mită, putem obţine orice fel de document de la instituţiile statului, dacă suntem corecţi cu noi înşine, dacă ne supunem condiţiilor de autorizare şi celor de licenţiere", spune antreprenoarea.

    Potrivit Vladei Balica: „Succesul nu poate fi cumpărat, poate fi construit într-o echipă bună, cu studii bune. Succesul e atunci când tinzi spre ţinte care par imposibil de atins la faza incipientă a afacerii".

    Campania „Eu nu mi-am cumpărat succesul" a fost lansată de PNUD Moldova în colaborare cu Centrul Naţional Anticorupţie, în cadrul proiectului „Lupta cu corupţia prin consolidarea integrităţii în Republica Moldova", implementat cu sprijinul Ministerului Afacerilor Externe al Norvegiei.

    Persoană de contact: Natalia Porubin, consultantă media. Tel. 079727205; e-mail: nataporubin@gmail.com

     

     

     

     

     
Adresa:  MD-2004, mun. Chișinău, bd. Ştefan cel Mare şi Sfînt 198
Tel: /+373 22/ 257-257   Fax: /+373 22/ 257-294, 244-766
© 2026 Centrul Național Anticorupție. Toate drepturile rezervate    E-mail: secretariat@cna.md
Total vizitatori: | Vizitatori ieri:  |  azi:  |  online:     Soluție