-
Prima / Serviciul relații publice / Comunicate de presă / Un bărbat din Ceadîr-Lunga, cercetat penal pentru corupere activă
Un bărbat din Ceadîr-Lunga, cercetat penal pentru corupere activă
15.12.2016
3322 Accesări
Un bărbat din Ceadîr-Lunga este documentat de CNA pentru tentativa de corupere a unui vameș. Acesta a fost reținut aseară de ofițerii și procurorii anticorupție.
Potrivit informației parvenite de la Serviciul Vamal, omul ar fi oferit mită de 1 500 de euro unui inspector vamal pentru a transporta ilegal marfă fără acte de însoțire şi proveniență. Totodată, bărbatul miza să nu fie tras la răspundere pentru contrabandă cu mărfuri de larg consum.
Vameșul a denunțat cazul la CNA, iar urmare a măsurilor speciale de investigație și acțiunilor de urmărire penală, bărbatul a fost prins în flagrant delict. Banii transmiși sub controlul CNA au fost găsiți în buzunarul suspectului. Acesta este reținut pentru 72 de ore.
Pe cazul dat a fost pornită o cauză penală în temeiul art. 325 Cod Penal al Republicii Moldova.
Dacă va fi găsit vinovat, bănuitul riscă o pedeapsă cu închisoare de pînă la 6 ani cu amendă în mărime de la 2000 la 4000 unităţi convenţionale.
Conducerea urmăririi penale este în gestiunea Procuraturii Anticorupție.




