În conformitate cu prevederile pct. 28¹ din Metodologia de evaluare a riscurilor de corupţie în instituţiile publice aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 906 din 28.07.2008, instituţiile publice supuse evaluării raportează semestrial CNA-ului despre implementarea planului de integritate. În acest context, Agenţia pentru Protecţia Consumatorilor a adus la cunoştinţa Centrului prin scrisoarea nr. 27-03/334 din 15.01.2016 măsurile realizate în perioada celui de-al doilea semestru al anului 2015.
Procesul de evaluare în cadrul APC s-a desfăşurat în perioada noiembrie 2014- iulie 2015 şi s-a finalizat cu elaborarea Planului de integritate, aprobat prin ordinul Directorului nr. 43 din 06.07.2015, publicat pe pagina web. a instituţiei.
Planul de integritate are fixat ca termen de realizare perioada celui de-al doilea semestru al anului 2015- I semestru al anului 2016, şi include 20 măsuri de realizat, divizate în patru obiective majore:
v Îmbunătăţirea cadrului normativ în domeniu, inclusiv departamental, precum şi a mecanismelor de funcţionare ale acestuia;
v Eficientizarea procesului operaţional de control intern;
v Îmbunătăţirea sistemului organizatorico-juridic al instituţiei;
v Sporirea vigilenţei şi sensibilizării legate de integritate.
Implementarea măsurilor prevăzute în planul de integritate pentru semestrul II a. 2015 s-a apreciat pornind de la termenii de executare şi acţiunile exact întreprinse întru realizarea obiectivelor stipulate în Plan. Monitorizarea executării măsurilor s-a realizat atît în baza raportului prezentat de către instituţie către CNA, cît şi prin examinare în teren, prin verificarea nemijlocită a actelor departamentale emise.Gradul de realizare a acţiunilor stabilite pentru al II-lea semestru 2015 poate fi apreciat ca fiind satisfăcător, în proporţie de 60%, fiind executate deplin 14 acţiuni, iar în curs de realizare (iniţiate, dar neexecutate complet)- 7 acţiuni.
Primul obiectiv major „îmbunătăţirea cadrului normativ” prevedea acţiuni ce urmau a fi realizate cu implicarea nemijlocită a Ministerului Economiei, instituţia ierarhic superioară responsabilă de elaborarea politicilor instituţionale, la sesizarea şi iniţiativa Agenţiei. Astfel, prima măsură care viza „asigurarea clarităţii funcţiilor şi atribuţiilor APC prin prisma funcţiilor şi atribuţiilor altor autorităţi publice, cu atribuţii similare” deşi a fost raportată ca fiind realizată prin elaborarea şi încheierea unui Acord de colaborare dintre APC şi ANSA, nu poate fi apreciat pozitiv, întrucît nu poate fi considerat a fi valabil şi cu putere juridică un acord, încheiat doar între şefii de subdiviziuni ale celor două instituţii, nesemnat de conducătorii celor două instituţii publice şi nepublicat pe paginile web ale acestora. Totodată, celelalte acţiuni „condiţionate” de implicarea ministerului cu privire la „revizuirea cadrului normativ” pot fi apreciate doar ca iniţiate, întrucît sesizarea Agenţiei către minister s-a realizat peste termenul stabilit în planul de integritate, astfel încît la momentul raportării ministerul nu oferise încă un răspuns oficial vis-a-vis de problematicele identificate în timpul procesului de evaluare. Nerealizate şi restante au rămas măsurile privind „revizuirea actelor departamentale emise de APC”, şi anume procedura de iniţiere şi desfăşurare a controlului, procedura de soluţionare a petiţiilor, care se află în variantă de proiect, neaprobată de conducerea instituţiei, şi respectiv lipsa, în continuare, a unui regulament intern ce ar reglementa mecanismul depunerii declaraţiilor privind conflictele de interese, chiar de la etapa de planificare a controalelor, inclusiv pentru subdiviziunile teritoriale.
Cel de-al doilea obiectiv a fost realizat în proporţie de 50% din acţiuni. Este îmbucurător faptul că, conducerea Agenţiei a iniţiat acţiuni concrete de sporire a integrităţii instituţionale şi a disciplinei angajaţilor APC. Astfel s-au asigurat condiţii pentru exercitarea controlului managerial, prin prisma camerelor video instalate în holurile instituţiei, prin tabletele procurate şi repartizate inspectorilor şi şefilor de subdiviziuni control, prin oferirea posibilităţii şefului de subdiviziune control de a participa selectiv la controale, asistând astfel activitatea subalternilor săi, prin introducerea registrelor de evidenţă a regimului de muncă al angajaţilor, prin instruiri departamentale la subiectul „conduita şi integritatea funcţionarului public”.
În derulare sunt măsurile prevăzute la obiectivul III din planul de integritate, privind „revizuirea regulamentelor de activitate ale secţiilor/direcţiilor şi actualizarea fişelor de post ale inspectorilor APC”. Măsurile rămân a fi restante pentru următorul semestru, fiind în variantă lucrativă, dar neaprobate de conducerea Agenţiei.
Acţiunile prevăzute la obiectivul IV din planul de integritate, cu termen de executare fixat pentru semestru II a. 2015, se referă la sporirea „motivaţiei non-financiare a funcţionarilor publici”. În acest sens, conducerea Agenţiei a încheiat un contract de muncă colectiv între APC şi sindicate, în cuprinsul căruia au fost stipulate în mod expres înlesnirile ce pot fi acordate funcţionarilor acestei instituţii, condiţiile acordării acestor facilităţi. Totodată, la 05 noiembrie 2015 a fost aprobat Planul privind motivarea nefinanciară în cadrul APC, cu indicarea expresă a „activităţilor şi condiţiilor” pentru care pot fi acordate anumite menţiuni, merite.
În concluzie, executarea planului poate fi apreciată ca fiind realizată în proporţie de 60%. Acţiunile demarate şi nedefinitivate, precum şi cele restante urmează a fi realizate în cursul primului semestru al anului 2016.
Detaliile privind executarea planului de integritate se regăsesc mai jos:
OBIECTIVUL nr. 1 Îmbunătăţirea cadrului normativ în domeniu, inclusiv departamental, precum şi a mecanismelor de funcţionare ale acestuia
1. măsura nr.1: asigurarea clarităţii la capitolul „funcţii şi atribuţii ale APC prin prisma „funcţiilor şi atribuţiilor altor autorităţi/instituţii publice”, şi prin prisma prevederilor Legii nr. 131 din 08.06.2012 „privind controlul de stat asupra activităţii de întreprinzător” întru evitarea exercitării „atribuţiilor paralele şi a procedurilor neuniformizate” de control. Această măsură include următoarea acţiune:
Revizuirea HG nr. 936/2011, cu determinarea limitelor atribuţiei de „supravegherii şi controlului exercitat asupra produselor alimentare şi nealimentare (pct. 7) „la toate etapele ciclului vital”, pornind de la prevederile HG nr. 51/2013 privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei pentru siguranţa alimentelor (pct. 7 ) şi a prevederilor HG nr. 384/2010 cu privire la Serviciul de supraveghere de stat a sănătăţii publice (pct. 6.12 şi 6.14). Termen de realizare: 31 decembrie 2015, indicator de progres: Proiect de revizuire elaborat şi remis Ministerului Economiei, în temeiul pct. 8.2 din anexa 1 a HG nr. 936/2011(Regulamentul de organizare şi funcţionare a APC).
Raportare: APC de comun cu Agenţia Naţională pentru Siguranţa Alimentelor au elaborat proiectul unui Acord de colaborare, acord semnat doar de şefii subdiviziunilor din cadrul celor două instituţii.
Concluzii CNA: Măsură nerealizată. Proiectul acordului întocmit între cele două instituţii nu a fost, însă, semnat de conducătorii celor două autorităţi, rămânând doar la etapă de „proiect”. Totodată, proiectul acordului nu a fost remis şi coordonat cu Ministerul Economiei, instituţie împuternicită cu dreptul de a „elabora politici instituţionale pentru APC”.
2. măsura nr. 2: Excluderea riscurilor „procedurilor neuniformizate şi acţiunilor din proprie iniţiativă” la capitolul „nimicirea produselor periculoase”, un drept reglementat pentru APC la pct. 10, 11 din HG nr. 936/2011. Acţiunile ce urmau a fi întreprinse în perioada celui de al II semestru al anului 2015 erau două:
a) Determinarea competenţei APC asupra „dreptului de emitere a deciziei de nimicire a produselor periculoase alimentare şi nealimentare”, şi revizuirea în acest context a prevederilor pct. 11 alin. (4) din HG nr. 936/2011 şi remiterea propunerilor către Ministerul Economiei. Termen de realizare: 31 decembrie 2015,indicator de progres: sesizare remisă Ministerului Economiei
b) Revizuirea prevederilor HG nr. 1300/1998, în contextul competenţei de „emitere a deciziei de nimicire de către medicul-şef sanitar”, funcţionar din cadrul Serviciului de supraveghere de stat a sănătăţii publice. Termen de realizare: 31 decembrie 2015, indicator de progres: proiect de revizuire sau notă informativă de iniţiere a procedurii de modificare şi aprobare elaborată şi remisă Ministerului Economiei.
Raportare:Aceste două acţiuni au fost realizate prin scrisoarea nr. 27/04-717 din 11.02.2016, remisă în adresa Ministerului Economiei. Astfel, ministerul, ca instituţie ierarhic superioară, a fost informată cu privire la riscurile ce pot rezulta şi lacunele identificate la etapa de evaluare a cadrului normativ, vis-a-vis de competenţa APC-ului la capitolul „nimicirea produselor nealimentare periculoase”. Agenţia a venit cu iniţiativa de operare a unor modificări la pct. 10 din HG nr. 936/2011, şi la pct. 12 din HG nr. 1300/1998. Dat fiind faptul că sesizarea a fost remisă ministerului în februarie 2016, nu a fost recepţionat nici un răspuns pînă la etapa actuală.
Concluzii CNA:Măsură realizată. Deşi măsura se consideră a fi realizată în baza indicatorilor de progres stabiliţi, termenul stabilit în plan era 31 decembrie 2015, iar scrisoarea a fost remisă către minister în luna februarie 2016. Din aceste considerente, APC nu a reuşit să recepţioneze nici un răspuns din partea ministerului pînă la momentul raportării către CNA, urmînd a fi monitorizată realizarea acestor acţiuni la etapa de raportare a Agenţiei pentru măsurile incluse în planul de integritate pentru I semestru al anului 2016.
3. măsura nr. 3: Îmbunătăţirea cadrului normativ în domeniul „protecţiei consumatorilor” în timpul controlului, şi evitarea deciziei discreţionare a agentului economic. Măsura urma a fi realizată prin acţiunea de:
a) Revizuirea prevederilor cadrului normativ ce reglementează activitatea APC (HG nr. 936/2011 şi HG nr. 597/2012) prin instituirea „împuternicirii de aplicare a sigiliului”
Termen de realizare: 31 decembrie 2015. Indicator de progres: Propunere de revizuire remisă Ministerul Economiei, în temeiul pct. 8.2 din anexa 1 a HG nr. 936/2011 (Regulamentul de organizare şi funcţionare a APC)
Raportare: Acţiune realizată prin scrisoarea nr. 27/04-717 din 11.02.2016, remisă în adresa Ministerului Economiei. Astfel, ministerul, ca instituţie ierarhic superioară, a fost informată cu privire la riscurile identificate în cadrul procesului de evaluare ca rezultat al descrierii procesului de efectuarea a controlului şi a măsurilor pe care le pot dispune colaboratorii APC: prescripţii şi sancţionare contravenţională. În acest context, s-a menţionat faptul că actuala redacţie a HG nr. 597/2012 nu prevede atribuţia inspectorului de „sigilare” a mărfurilor interzise sau periculoase. Dat fiind faptul că vechea redacţie a hotărârii de guvern respective, dar şi practica românească stipulează asemenea împuternicire, APC a venit cu iniţiativa de a opera revizuirea cadrului normativ în vigoare, mai exact prevederile HG nr. 936/2011 şi HG nr. 597/2012, cu instituirea acestei atribuţii.
Concluzii CNA:Măsură realizată. Deşi măsura se consideră a fi realizată în baza indicatorilor de progres stabiliţi, termenul stabilit în plan era 31 decembrie 2015, iar scrisoarea a fost remisă către minister în luna februarie 2016. Din aceste considerente, APC nu a reuşit să recepţioneze nici un răspuns din partea ministerului până la momentul raportării către CNA, urmând a fi monitorizată realizarea acestor acţiuni la etapa de raportare a Agenţiei pentru măsurile incluse în planul de integritate pentru I semestru al anului 2016.
4. măsura nr. 4: Lipsa de reglementări în anumite domenii ale protecţiei consumatorilor. Această măsură urma a fi realizată prin: Sesizarea Ministerului Economiei şi/sau altor autorităţi publice centrale şi locale, organe abilitate cu funcţii de supraveghere de stat, conform pct. 9.1, 9.4 din HG nr. 936/2011, privind necesitatea elaborării şi completării legislaţiei în vigoare în domeniul reglementărilor tehnice şi a metodelor de verificare a procentului de soluţie injectată la anumite produse: peşte şi produse de mare, îngheţată, glazură protectoare, etc. Termen de realizare: august 2015, indicator de progres: Sesizare înaintată Ministerului Economiei şi altor autorităţi publice competente (Ministerul Agriculturii, Ministerul Sănătăţii, etc)
Raportare: Prin scrisoarea nr. 27/04-13062 din 27.05.2015, APC a sesizat Ministerul Economiei cu privire la problemele legate de lipsa cadrului normativ în domeniul Reglementărilor tehnice pentru anumite grupe de produse (ca de ex. prezenţa pe piaţă a peştelui infectat cu paraziţi, cu exces de glazură protectoare, conţinutul major de lichid obţinut după defrostare, injectarea peştelui şi produselor din peşte cu scop de majorare a masei nete, etc). În acest context s-a solicitat ministerului iniţierea şi aprobarea Reglementărilor tehnice la următoarele categorii de produse: peşte, produse din peşte, produse de mare, îngheţată. O sesizare similară a fost remisă şi Ministerului agriculturii şi industriei alimentare.
Concluzii CNA:Acţiune realizată, ministerul fiind sesizat. Din păcate, instituţia ierarhic superioarănu a oferit nici un răspuns în acest sens.
5. măsura nr. 6: Înlăturarea riscurilor „conflictului de normă şi a deciziei discreţionare” la aspectul „drepturile şi obligaţiile funcţionarilor APC”.Acţiunea planificată pentru realizarea măsurii:Revizuirea şi racordarea prevederilor pct. 10,11 din HG nr. 936/2011 la prevederile art. 24 şi 29 din Legea nr. 131/2012, la compartimentul „drepturile şi obligaţiile inspectorilor”
Termen de realizare: 31 decembrie 2015. Indicator de progres: Propunere de modificarea remisă Ministerului Economiei, în temeiul pct. 8.2 din anexa 1 a HG nr. 936/2011(Regulamentul de organizare şi funcţionare a APC)
Raportare: Conform pct. 57 din HG nr. 597/2012 „responsabilitatea pentru autenticitatea, plenitudinea şi obiectivitatea materialelor expuse în actul de control o poartă inspectorul în condiţiile legii”
Constatare CNA:Măsură nerealizată.Acţiunea ce trebuia întreprinsă era înaintarea propunerilor către Ministerul Economiei privind racordarea prevederilor pct. 10, 11 din HG 936/2011 la capitolul „drepturi şi obligaţii” cu prevederile Legii 131/2012, mai exact „obligaţia inspectorilor de a întocmi actul de control şi obligaţia de a emite prescripţii”. Informaţia raportată se referă la HG nr. 597/2012, şi nu la actele normative stipulate.
6. măsura nr.7: Elaborarea propunerilor de îmbunătăţire a reglementărilor privind elementele de control. Măsura urma a fi realizată prin:Sesizarea Ministerului Economiei cu iniţiativa revizuirii prevederilor art. 14 din Legea nr. 131/2012 prin înlocuirea sintagmei „asupra uneia şi aceleaşi persoane” cu sintagma „unuia şi aceluiaşi amplasament al persoanei supuse controlului”.
Termen de realizare: 31 decembrie 2015. Indicator de progres: notă informativă/sesizare remisă Ministerului Economiei
Raportare: Acţiune realizată prin scrisoarea nr. 27/04-717 din 11.02.2016, remisă în adresa Ministerului Economiei, în temeiul căreia APC a propus revizuirii prevederilor art. 14 alin. (1) din Legea 131/2012, întru prevenirea şi înlăturarea de pe piaţă a unui produs necalitativ sau neconform stabilit la un agent economic.
Concluzii CNA:Măsură realizată. Deşi măsura se consideră a fi realizată în baza indicatorilor de progres stabiliţi, termenul stabilit în plan era 31 decembrie 2015, iar scrisoarea a fost remisă către minister în luna februarie 2016. Din aceste considerente, APC nu a reuşit să recepţioneze nici un răspuns din partea ministerului până la momentul raportării către CNA, urmând a fi monitorizată realizarea acestor acţiuni la etapa de raportare a Agenţiei pentru măsurile incluse în planul de integritate pentru I semestru al anului 2016.
7. măsura nr.8: Prevenirea acţiunilor individuale generate de interpretarea normelor ambigui formulate. Acţiunea planificată spre realizarea măsurii:Sesizarea Ministerului Economiei în vederea examinării prevederilor art. 4 alin. (1) Legea nr. 131/2012 ce defineşte „controlul” şi prevederile pct. 73¹³ din HG nr. 597/2012 ce reglementează „modalitatea de examinare a petiţiilor fără prezenţa inspectorilor pe teren”.
Termen de realizare: 31 decembrie 2015. Indicator de progres: sesizare remisă
Raportare: Acţiune realizată prin scrisoarea nr. 27/02-719 din 11.02.2016, remisă în adresa Ministerului Economiei, în temeiul căreia APC a intervenit cu iniţiativa revizuirii şi completării art. 4 din Legea 131/2012 cu prevederile pct. 73¹³ din HG nr. 597/2012.
Concluzii CNA:Măsură realizată. Deşi măsura se consideră a fi realizată în baza indicatorilor de progres stabiliţi, termenul stabilit în plan era 31 decembrie 2015, iar scrisoarea a fost remisă către minister în luna februarie 2016. Din aceste considerente, APC nu a reuşit să recepţioneze nici un răspuns din partea ministerului până la momentul raportării către CNA, urmând a fi monitorizată realizarea acestor acţiuni la etapa de raportare a Agenţiei pentru măsurile incluse în planul de integritate pentru I semestru al anului 2016.
8. măsura nr.11: Uniformizarea procedurii de „planificare a controalelor”, şi înlăturarea riscului „conflictului de normă”. Măsura urma a fi realizată prin:Sesizarea Ministerului Economiei privind excluderea neclarităţilor între prevederilor pct. 14 din HG nr. 597/2012 şi a pct. 19 din HG nr. 147/2013 la compartimentul „obligativitatea coordonării graficului trimestrial al controalelor planificate” cu Ministerul Economiei.
Termen de realizare: noiembrie 2015. Indicator de progres: sesizare remisă.
Raportare: Acţiune realizată prin scrisoarea nr. 27/02-719 din 11.02.2016, remisă în adresa Ministerului Economiei, în temeiul căreia APC a intervenit cu iniţiativa revizuirii pct. 14 alin. (2) al HG nr. 597/2012 conform prevederilor HG nr. 147/2013 pentru punerea în aplicare a prevederilor Legii nr. 131 din 08 iunie 2012 privind controlul de stat asupra activităţii de întreprinzător.
Concluzii CNA:Măsură realizată. Deşi măsura se consideră a fi realizată în baza indicatorilor de progres stabiliţi, termenul stabilit în plan era noiembrie 2015, iar scrisoarea a fost remisă către minister în luna februarie 2016. Din aceste considerente, un răspuns oficial al ministerului nu a fost recepţionat actualmente.
9. măsura nr.12: Îmbunătăţirea cadrului normativ departamental şi a mecanismelor de funcţionare ale acesteia. Măsura urma a fi realizată prin trei acţiuni:
a) Elaborarea de reglementări interne privind „activitatea ghişeului unic, scopul, atribuţiile şi regimul de funcţionare”Termen de realizare: noiembrie 2015.Indicator de progres: Regulament elaborat şi aprobat privind instituirea şi activitatea „ghişeului unic”
Raportare: A fost emis ordinul directorului APC nr. 83 din 31.12.2015 „cu privire la instituirea ghişeului unic”. Modul de funcţionare şi scopul instituirii acestuia au fost stabilite în Procedura Generală privind modul de evidenţă şi examinare a petiţiilor parvenite de la consumatori. Potrivit pct. 2 din ordin „2-3 angajaţi ai Direcţiei relaţii cu consumatorii vor fi antrenaţi în recepţionarea petiţiilor, acordarea consilierii consumatorilor şi agenţilor economici în domeniul protecţiei consumatorilor la linia fierbinte”.
Constatare CNA:Măsură în curs de realizare.Acţiunea urma a fi realizată prin reglementarea expresă printr-un act departamental aprobat şi publicat pe pagina web a instituţiei a „scopului, obiectivului creării acestui ghişeu unic în cadrul APC, modului de funcţionare al acestuia”, întru evitarea confuziei cu noţiunea de „ghişeu unic” reglementat de Legea nr. 160/2011 privind implementarea ghişeului unic în desfăşurarea activităţii de întreprinzător.
Executarea acestei acţiuni s-a întreprins de către Agenţie prin revizuirea Procedurii de examinare a petiţiilor, procedură încă neaprobată şi nepublicată pentru asigurarea transparenţei instituţionale.
b) Reglementarea procedurii de „autosesizare a Agenţiei” din sursele media, cu instituirea mecanismului de examinare a acestora, şi introducerea noilor reglementări în „Procedura generală privind soluţionarea petiţiilor consumatorilor referitoare la lipsa conformităţii produselor şi serviciilor” aprobată prin ordinul APC nr. 105 din 13.09.2013
Raportare: A fost revizuită Procedura Generală privind modul de evidenţă şi examinare a petiţiilor parvenite de la consumatori, fiind introdus capitolul VII denumit „autosesizarea Agenţiei”, cu desemnarea a două subdiviziuni responsabile de recepţionarea informaţiilor din mass-media: Serviciul comunicare şi informare mass-media, precum şi Direcţia relaţii cu consumatorii, subdiviziuni împuternicite să întocmească note informative adresate conducerii Agenţiei, iar directorul/directorul adjunct dispune cu privire la examinarea cazurilor din presă.
Constatare CNA:Măsură în curs de realizare, întrucât Procedura a fost revizuită, dar nu este aprobată. Din aceste considerente, la etapa raportării pentru măsurile din semestrul I a. 2016, se va monitoriza executarea deplină a acestei acţiuni.
c) Revizuirea actelor departamentale şi adaptarea acestora la actele normative în vigoare (ordinul APC nr. 126/2013, Ordinul APC nr. 39/2014, ordinul nr. 88 din 01.09.2014 privind aprobarea procedurii de examinare a actelor de control şi a dosarelor contravenţionale, Ordinul APC nr. 40/2014 cu privire la evidenţa situaţiilor de conflict de interese, procedura de examinare a petiţiilor aprobată prin ordinul APC nr. 105/2013)
Raportare: Ordinele sunt în curs de revizuire şi completare. Procedura de examinare a petiţiilor a fost revizuită, dar nu este aprobată de conducerea instituţiei.
Constatare CNA:Măsură nerealizată.
II. OBIECTIVUL nr. 2Eficientizarea procesului operaţional de control intern
10. măsura nr.13: Stabilirea unei proceduri clare privind înaintarea propunerilor la control. Acţiunile planificate pentru semestrul II a. 2015 sunt:
a)Depunerea declaraţiilor privind conflictul de interese atât de către şefii de direcţii control, cît şi de către inspectorii direcţiilor control, la etapa planificării controalelor, în vederea evitării din timp a unui conflict de interese. Termen de realizare: octombrie 2015. Indicator de progres: ordin revizuit conform legii şi procedură revizuită;
b) Revizuirea ordinului APC nr. 40 din 06.05.2014 cu privire la evidenţa situaţiilor de conflict de interese în conformitate cu prevederile Legii nr. 16/2008, cu menţionarea expresă a mecanismului de depunere a declaraţilor şi termenelor. Termen de realizare: octombrie 2015. Indicator de progres: ordin revizuit conform legii şi procedură revizuită;
Raportare: Acţiune restantă.
Concluzii CNA:Măsură nerealizată.
c) Completarea regulamentelor de activitate a direcţiilor, în special a direcţiilor control, cu obligativitatea depunerii declaraţiilor privind conflictele de interese. Termen de realizare: noiembrie 2015. Indicator de progres: Regulamente revizuite şi aprobate prin ordinul directorului;
d) Completarea fişelor de post ale şefii de subdiviziuni a direcţiilor control a „obligaţiei de asigurare a confidenţialităţii datelor de care au luat cunoştinţă ca rezultat al examinării materialelor controlului şi de păstrare a confidenţialităţii acţiunilor preventive iniţierii controlului”.Termen de realizare: noiembrie 2015. Indicator de progres: Revizuirea şi completarea fişelor de post ale şefilor de subdiviziuni control.
Raportare: Măsura este în curs de realizare. Proiectele noilor regulamente şi fişele de post cu modificări sunt elaborate, şi urmează a fi supuse aprobării directorului Agenţiei. Astfel, în Regulamentele de activitate ale subdiviziunilor s-a introdus pct. 5.8 „privind obligativitatea declarării conflictelor de interese în cazul survenirii acestuia în cursul exercitării activităţilor de serviciu”. În fişele de post ale şefilor de subdiviziuni control la capitolul „responsabilităţi” a fost introdusă „obligaţia de asigurare a confidenţialităţii datelor de care au luat cunoştinţă ca rezultat al examinării materialelor controalelor întreprinse”.
Concluzii CNA:Măsură în curs de realizare, întrucât atât regulamentele, cât şi fişele de post revizuite şi completate nu sunt aprobate de conducerea instituţiei.
11. măsura nr.14: Sporirea controlului managerial de la momentul iniţierii controlului, până la momentul finisării acestuia, precum şi la etapa executării. Acţiunile planificate pentru semestrul II a. 2015 sunt:
a) Monitorizare managerială continuă (telefonică, prin raportare zilnică) a inspectorilor delegaţi la control. În acest scop se recomandă acordarea telefoanelor sau numerelor de serviciu (implică surse bugetare). Termen de realizare: 31 decembrie 2015. Indicator de progres: telefoane acordate;
Raportare: În cadrul Agenţiei au fost procurate tablete şi instalate camere video, în baza unui contract de achiziţii publice din 04 decembrie 2015. Tabletele sunt distribuite inspectorilor şi şefilor de subdiviziune, în vederea asigurării unei conlucrări continue în timpul exercitării controlului în teritoriu, precum şi pentru localizarea inspectorilor desemnaţi la control. Camerele video oferă posibilitatea monitorizării angajaţilor, inclusiv a timpului de muncă al acestora şi absenţelor de la locul de muncă.
Concluzii CNA:Măsură realizată.
b) Raportare lunară prin organizarea dărilor de seamă în cadrul direcţiilor control, asupra activităţilor desfăşurate şi măsurilor întreprinse de către angajaţii subalterni.Termen de realizare: semestrial. Indicator de progres: Numărul de şedinţe organizate lunar în cadrul subdiviziunilor control, cu discutarea activităţii funcţionarilor, subiectului integrităţii şi conduitei angajaţilor, potrivit standardelor controlului financiar public intern prevăzute de Ordinul MF nr. 51/2009;
c) Instituirea unui registru al intrărilor şi ieşirilor, potrivit căruia angajaţii urmează a fi înregistraţi şi monitorizaţi asupra respectării regimului de muncă. Termen de realizare: decembrie 2015. Indicator de progres: Registru instituit şi deţinut de şefii direcţiilor, sau în lipsa acestuia de şeful adjunct al direcţiilor;
Raportare: Săptămânal în cadrul Agenţiei au loc şedinţe cu şefii de subdiviziuni la conducere şi şedinţe în cadrul secţiilor/direcţiilor unde sunt abordate subiectele conduitei şi integrităţii funcţionarilor Agenţiei, în mod special în timpul desfăşurării activităţilor de serviciu.
Totodată, în vederea respectării disciplinei muncii, la 09 octombrie 2013 a fost emis ordinul nr. 114, prin care se instituie în sarcina şefilor de subdiviziuni structurale ale APC de a monitoriza respectarea regimului de muncă prin intermediul unui registru de evidenţă a timpului de muncă, iar în caz de încălcare a disciplinei muncii, lipsei neîntemeiate de la serviciu, se vor aplica sancţiuni disciplinare potrivit legislaţiei în vigoare.
În acest context, fiecare şef de subdiviziune control asigură evidenţa subalternilor săi, iar şefa Direcţiei Resurse Umane selectiv verifică registrele deţinute şi colaboratorii prezenţi/absenţi.
Concluzii CNA:Măsură realizată.
d) Încurajarea avertizărilor de integritate şi a declarării influenţelor necorespunzătoare, în conformitate cu prevederile art. 13 alin. (2) lit. d), e) din Legea privind codul de conduită a funcţionarului public nr. 25-XVI din 22.02.2008. Termen de realizare: permanent, cu raportare semestrială. Indicator de progres: Instruiri la subiectele indicate
Raportare: În cadrul Agenţiei sunt două acte departamentale emise cu scopul de a încuraja avertizarea de integritate şi declararea influenţelor necorespunzătoare: Ordinul directorului nr. 39 din 04.05.2014 „Cu privire la aprobarea Regulamentului privind avertizorii de integritate în cadrul APC” şi Ordinul nr. 13 din 04.03.2015 „Cu privire la aprobarea Regulamentului cu privire la evidenţa cazurilor de influenţă necorespunzătoare în cadrul APC”. Totodată, şeful serviciului audit intern ulterior participării la instruirile organizate şi desfăşurate în cadrul Academiei de Administrare Publică cu tematica „Integritatea funcţionarului public”, a asigurat şi desfăşurarea unor instruiri cu aceiaşi tematică pentru funcţionarii Agenţiei, iar fiecare şef de subdiviziune duce evidenţa instruirilor organizate în baza unui registru.
Concluzii CNA:Măsură realizată.
e) Asigurarea evidenţei manageriale asupra prescripţiilor eliberate de către inspectorii din subordine şi verificarea modului de executare a acestora, prin raportarea inspectorilor la finele expirării termenului către şeful ierarhic superior şi motivare scrisă în cazul necesităţii iniţierii unui control repetat (inopinat). Termen de realizare: august 2015. Indicator de progres: Instituirea unui registru de evidenţă a prescripţiilor şi a executării acestora
Raportare: Direcţia coordonare şi planificare efectuează evidenţa şi verificarea gradului de executare a prescripţiilor, cu prezentarea unui raport semestrial către conducerea instituţiei privind prescripţiile înaintate şi executate. În acelaşi timp, şefii de subdiviziuni control asigură evidenţa prescripţiilor emise prin rapoarte prezentate de inspectorii desemnaţi la control.
Concluzii CNA:Măsură realizată.
12. măsura nr.15: Prevenirea riscurilor „acţiunilor individuale, influenţelor necorespunzătoare şi a puterii discreţionare” ale inspectorilor la control. Acţiunile planificate pentru semestrul II a. 2015 au fost:
a) Revizuirea ordinului APC nr. 40 din 06.05.2014 cu privire la evidenţa situaţiilor de conflict de interese în conformitate cu prevederile Legii nr. 16/2008, cu menţionarea expresă a mecanismului de depunere a declaraţilor şi termenelor. Termen de realizare: octombrie 2015. Indicator de progres: Ordin revizuit şi racordat Legii nr. 16/2008;
Raportare: Acţiune restantă.
Concluzii CNA:Măsură nerealizată şi restantă. Măsura se regăseşte şi la măsura nr. 13.
b) Reglementarea mecanismului de „extindere a controlului şi la alte produse în timpul controlului” în cadrul Procedurii generale privind soluţionarea petiţiilor consumatorilor referitoare la lipsa conformităţii produselor şi serviciilor aprobată prin ordinul APC nr. 105 din 13.09.2013. Termen de realizare: noiembrie 2015.Indicator de progres:.„Procedura de soluţionare a petiţiilor” revizuită
Raportare: Acţiunea a fost realizată prin reglementarea pct. 4.46 în cuprinsul Procedurii de soluţionare a petiţiilor, şi anume „efectuarea controlului altor produse existente la comercializare se efectuează de executor numai cu acordul motivat al conducătorului APC”.
Concluzii CNA:Măsură în curs de realizare, întrucât Procedura în varianta revizuită nu a fost aprobată de conducerea APC şi nu a fost publicată pe pagina web a instituţiei, în vederea asigurării transparenţei decizionale şi instituţionale.
c) Elaborarea unor anexe-model la sarcinile tehnice, cu indicarea expresă a drepturilor şi obligaţiilor agentului economic în contextul Legii nr. 131/2012, precum şi cu indicarea dreptului de apelare a Linie naţionale anticorupţie (gratuit- 0800 55555) şi a liniei verde a Ministerului Economiei (250-535). Termen de realizare: iulie-august 2015. Indicator de progres: Anexe elaborate cu indicarea expresă a liniei naţionale anticorupţie şi a liniei verzi a ME
Raportare: Pe verso blanchetelor sarcinii tehnice au fost indicate prevederile art. 4, art. 23- 26 din Legea nr. 131/2013 privind controlul de stat asupra activităţii de întreprinzător. Astfel, agentul economic este informat expres cu privire la drepturile şi obligaţiile sale în momentul prezentării şi înmânării unui exemplar al sarcinii tehnice. În acelaşi context, Agenţia a asigurat afişarea pe pagina web a instituţiei a trei linii telefonice: linia fierbinte (022-74-14-64); linia verde gratuită (0-800-28-0-28), telefonul de încredere unde pot fi semnalate acte şi fapte de corupţie săvârşite de angajaţii Agenţiei, şi link-ul paginii Centrului Naţional Anticorupţie unde la fel pot fi sesizate acte şi fapte de corupţie.
Concluzii CNA:Măsură realizată.
d) Revizuirea blanchetelor proceselor-verbale contravenţionale, cu includerea părţii rezolutive pentru procesele verbale contravenţionale, precum şi a drepturilor şi obligaţiilor agentului economic şi termenele de contestare a acestora atât pentru procesele verbale contravenţionale. Termen de realizare: iulie 2015. Indicator de progres: Blanchetele proceselor verbale modificate şi aprobate
Raportare: Blanchetele proceselor verbale contravenţionale au fost modificate, prin stipularea „părţii rezolutive”, iar pe verso cu menţiunea expresă a prevederilor Codului contravenţional (art. 34, 378, 384 şi art. 448)
Concluzii CNA:Măsură realizată.
13. măsura nr.16: Îmbunătăţirea mecanismului de primire, înregistrare şi examinare a petiţiilor. Acţiunea planificată pentru realizarea măsurii respective în cursul semestrului II a. 2015 a fost:
a) Revizuirea „Procedurii de soluţionare a petiţiilor”, cu instituirea mecanismului clar şi eficient privind iniţierea unui control inopinat în cadrul examinării petiţiilor în baza unui raport motivat şi semnat de către conducerea APC. Termen de realizare: noiembrie 2015. Indicator de progres: Procedură revizuită;
Raportare: Acţiunea a fost raportată ca fiind realizată prin revizuirea „Procedurii de soluţionare a petiţiilor”.
Concluzii CNA:Măsură în curs de realizare, întrucît la momentul raportării Agenţia a reuşit doar să elaboreze un proiect al noii proceduri, care încă nu a fost aprobată.
III. OBIECTIVUL nr. 3 Îmbunătăţirea sistemului organizatorico-juridic al instituţiei
14. măsura nr.17: Asigurarea clarităţii referitor la îndatoriri şi împuterniciri prin fişe de post actualizate, complete şi exacte. Acţiunile planificate în cursul semestrului II a. 2015 întru realizarea acestei măsuri sunt:
a) Revizuirea conţinutului regulamentelor de activitate ţinând cont de specificul de activitate al direcţiilor, sarcinilor şi funcţiei acestora, pornind de la cadrul legislativ şi normativ în vigoare, în vederea distribuirii clare a sarcinilor conform cerinţelor funcţiilor
b) Asigurarea clarităţii la capitolul „sector de activitate” repartizat direcţiilor control, atât pentru cele din or. Chişinău, cît şi pentru subdiviziunile teritoriale, şi uniformizarea regulamentelor de activitate ale acestora, pentru evitarea atribuţiilor excesive ale unor direcţii control
c) Reglementarea completă a sarcinilor şi responsabilităţilor Direcţiei juridice, cu introducerea menţiunilor „examinarea procedurii contenciosului administrativ”
d) Determinarea clară a funcţiei, sarcinilor şi atribuţiilor Direcţiei privind relaţii cu consumatorii, în contextul instituirii „ghişeului unic”
e) Determinarea competenţei „reprezentării şi participării în instanţele de judecată” şi instituirea în regulamentele de activitate a direcţiilor împuternicite (cu revizuirea prevederilor ordinul APC nr. 44/16.05.2014)
Termen de realizare pentru toate aceste acţiuni: octombrie-noiembrie 2015. Indicator de progres: Regulamentele privind organizarea şi funcţionarea subdiviziunilor revizuite şi aprobate prin ordinul directorului Agenţiei, pornind de la prevederile actelor normative şi legislative în domeniu;
Raportare: Primele două acţiuni sunt în curs de realizare. Cea de-a treia acţiune a fost realizată prin introducerea în cuprinsul Regulamentului Direcţiei juridice a pct. 3.4 – „Direcţia juridică examinează cererile prealabile parvenite de la persoane vătămate într-un drept al său conform Legii nr. 793/2000”. Acţiunea cu nr. 4 s-a realizat prin introducerea pct. 3.2 în cuprinsul Regulamentului de activitate a Direcţiei Relaţii cu Consumatorii a „funcţiei de asigurare a funcţionalităţii ghişeului unic” instituit prin ordinul APC nr. 83 din 31.12.2015. A cincia acţiune s-a realizat la fel prin instituirea pct. 3.3. în Regulamentul Direcţiei juridice, şi anume „reprezintă interesele APC în instanţele judecătoreşti”, iar în Regulamentele Direcţiilor control s-a introdus menţiunea „reprezintă la necesitate interesele APC în instanţele judecătoreşti”.
Concluzii CNA:Măsură în curs de realizare, întrucât la momentul raportării Agenţia nu a aprobat regulamentele de activitate revizuite.
15. măsura nr.18: Actualizarea fişelor de post şi racordarea acestora cu regulamentele direcţiilor. Acţiunile planificate în cursul semestrului II a. 2015 pentru realizarea acestei măsuri aveau termen de realizare octombrie-noiembrie 2015, iar indicatorul de progres era: fişe de post revizuite şi racordate actelor normative în vigoare, regulamentelor de activitate ale subdiviziunilor, cu sarcini, atribuţii şi împuterniciri clare pentru fiecare categorie de funcţionari
Raportare: Acţiuni în curs de realizare.
Concluzii CNA:Măsură în curs de realizare, întrucât la momentul raportării Agenţia nu a aprobat regulamentele de activitate revizuite.
IV. OBIECTIVUL nr. 4 Sporirea vigilenţei şi sensibilizării legate de integritate
16. măsura nr.19: Familiarizarea funcţionarilor APC cu subiectele legate de conceptul integrităţii. Acţiunea planificată pentru semestrul II a. 2015 reprezintă:
a) Instruiri pentru agenţii economici, în domeniul protecţiei consumatorilor, potrivit dreptului prevăzut de pct. 9 alin. 7 din HG nr. 936/2011, cu abordarea subiectelor anticorupţie. Termen de realizare: permanent. Indicator de progres: numărul de instruiri şi consultări organizate şi desfăşurate pentru agenţii economici în domeniul protecţiei consumatorilor, şi subiectele abordate;
Raportare: În cadrul fiecărui control inspectorul consiliază agentul economic, iar în conţinutul actului de control este indicat în mod expres „familiarizarea prevederilor legislaţiei în vigoare ce ţine de domeniul de activitate, iar admiterea încălcărilor atrag sancţiuni economice”
Concluzii CNA:Măsură ce se realizează cu titlu permanent.
17. măsura nr.20: Motivarea non-financiară a funcţionarilor Agenţiei şi sporirea loialităţii faţă de instituţie. Măsura urma a fi realizată prin două acţiuni:
a) Elaborarea unui regulament intern aprobat prin ordinul directorului Agenţiei privind acordarea stimulărilor funcţionarilor publici, cu stabilirea modului de examinare a propunerilor pentru acordarea distincţiilor.
b) Stimularea non-financiară a angajaţilor prin acordarea posibilităţilor de dezvoltare profesională, prin premierea acestora, sau acordarea altor facilităţi, pornind de la recomandările Cancelariei de Stat „Motivarea nefinanciară a funcţionarilor publici”.
Termen de realizare: noiembrie 2015. Indicator de progres: Regulament elaborat şi aprobat
Raportare: Agenţia pentru Protecţia Consumatorilor, în persoana directorului, şi Organizaţia Sindicală a Agenţiei au încheiat un contract colectiv de muncă pentru anii 2016-2020, act înregistrat la Inspectoratul teritorial de muncă Chişinău cu nr. 16 din 02.02.2016 prin care au fost reglementate timpul de muncă şi de odihnă, organizarea muncii şi salarizarea, cu indicarea stimulentelor financiare şi garanţiilor sociale.
Totodată, la 05 noiembrie 2015, de către conducerea instituţiei, a fost aprobat „Planul privind motivarea nefinanciară în cadrul Agenţiei”, cu indicarea acţiunilor ce pot fi întreprinse în vederea susţinerii funcţionarului public, şi anume organizarea excursiilor, spartachiadelor, felicitări adresate celor omagiaţi, oferirea diplomelor de onoare funcţionarilor publici, înaintarea distincţiilor, etc.
Concluzii CNA:Măsură realizată.
Secţia Evaluarea Riscurilor de Corupţie, DGPC