În conformitate cu prevederilor pct. 28¹ din Metodologia de evaluare a riscurilor de corupţie în instituţiile publice aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 906 din 28.07.2008, instituţiile publice supuse evaluării raportează semestrial CNA despre implementarea planului de integritate. În acest context, spitalul clinic municipal nr. 1 a adus la cunoştinţa Centrului prin scrisoarea nr. 05-4/13 din 15.01.2016 măsurile realizate în perioada celui de-al doilea semestru al anului 2015.
Procesul de evaluare în cadrul a Spitalului clinic municipal nr. 1 s-a desfăşurat în perioada martie-noiembrie 2014 şi s-a finalizat cu elaborarea Planului de integritate, aprobat prin ordinul Directorului nr. 117 din 21.11.2014, publicat pe pagina web a instituţiei.
Planul de integritate are fixat ca termen de realizare perioada decembrie 2014-2015 (un an) şi include: două obiective majore (familiarizarea lucrătorilor medicali cu reglementările şi eficientizarea sistemului organizatorico-juridic al instituţiei şi de control intern), 8 măsuri şi 17 acţiuni concrete de realizare a acestora. În primul semestru al anului 2015 au fost realizate 70% dintre acţiunile stabilite pentru prima perioadă a anului, cu două acţiuni restante, dar executate deplin în cursul semestrului II a. 2015. În concluzie, executarea planului poate fi apreciată ca fiind completă.
Implementarea măsurilor prevăzute în planul de integritate pentru al II semestru al anului 2015 s-a apreciat pornind de la termenii de executare şi acţiunile exact întreprinse întru realizarea obiectivelor stipulate în Plan. Monitorizarea executării planului de integritate s-a efectuat atît în baza raportului prezentat de către instituţia medicală către CNA, cât şi prin verificarea nemijlocită a actelor departamentale emise.
Detaliile privind executarea planului de integritate se regăsesc mai jos:
1. Obiectivul nr. I, măsura nr.1: Introducerea în tematica de formare profesională internă a subiectelor privind etica şi conduita lucrătorului medical, drepturi şi obligaţii, interdicţii şi incompatibilităţi, ce include acţiunea de:
a) Elaborare a unui plan tematic de instruiri la capitolul: etica şi conduita lucrătorului medical, drepturi şi obligaţii ale lucrătorilor medicali, interdicţii şi incompatibilităţi în conformitate cu prevederile Legii ocrotirii sănătăţii nr. 411-XII din 28.03.1995, Legii nr. 264-XVI din 27.10.2005. Termen de realizare: II semestru 2015, indicator de progres: plan elaborat şi aprobat, numărul de instruiri organizate, numărul persoanelor instruite, tematica abordată.
Raportare:Acţiunea stipulată în planul de integritate a fost realizată prin aprobarea unui plan de instruiri pe intern la 26.12.2014 de către Comitetul de instruiri. Măsurile stipulate au fost întreprinse prin organizarea şi desfăşurarea instruirilor în două etape: o instruire desfăşurată la 14 iunie 2015, de către dna S. Dodu, şefa secţiei obstetricale nr. 3, la care au fost instruiţi 48 angajaţi, şi o instruire organizată de dna L. Novac, juristul instituţiei, la care au fost instruite 54 persoane.
Concluzii CNA:măsură realizată.
2. Obiectivul nr. II, măsura nr. 4: Instituirea unui mecanism eficient pentru serviciile prestate contra plată de către spitalul clinic municipal nr. I, inclusiv a serviciilor prestate la adresările de sine-stătătoare, în conformitate cu ordinul MS nr. 148 din 2007. Măsura incorporează două acţiuni:
a) Sporirea controlului intern din partea administraţiei asupra achitărilor în casa instituţiei, pentru pacienţii spitalizaţi neasiguraţi şi pentru pacienţii de ambulatoriu adresaţi de sine-stătător fie la consultarea medicilor din interiorul instituţiei, fie la examinări suplimentare.
Termen de realizare: semestrial. Indicator de progres: raport semestrial privind controalele efectuate
Raportare: În cel de-al doilea semestru al anului 2015 în cadrul instituţiei s-a efectuat un control soldat cu întocmirea notei informative „cu privire la controlul asupra prestării serviciilor medicale contra plată şi achitării lor în casa spitalului” din 11.12.2015. În concluziile menţionate, activitatea prestării serviciilor contra plată cu achitarea în casa instituţiei medicale a fost apreciată ca satisfăcătoare, cu mici neajunsuri, şi anume: prescrierea bonului de plată de către un medic (denumirea serviciului prestat, cît şi tariful serviciului dat) ce nu corespunde întocmai cu tariful din Catalogul de tarife, şi două cazuri de achitări imparţiale a serviciilor medicale. Recomandarea conducerii instituţiei a fost de a asigura, în continuare, controlul semestrial intern asupra achitărilor în casa instituţiei medicale.
Concluzii CNA: Măsură realizată. Întru eficientizarea controlului managerial, conducerea spitalului a considerat oportună continuarea implementării unor măsuri din planul de integritate, în special în privinţa achitărilor în casa instituţiei pentru serviciile medicale prestate pacienţilor.
3. Obiectiv nr. II măsura nr. 6, acţiunea 6.1: Elaborarea de declaraţii (anexe la contractele de muncă) privind informarea angajatorului despre exercitarea muncii prin cumul, pentru angajaţii care cumulează funcţii la instituţiile medicale publice şi private, cu interdicţia expresă a migrării pacienţilor. Termen de realizare: I semestru 2015. Indicator de progres: declaraţii elaborate şi semnate
Dat fiind faptul că la această acţiune era în curs de realizare spre finele I semestru al anului 2015, a fost realizată deplin pe parcursul semestrului II.
Raportare: Conform ordinului nr. 119 din 29.10.2015, semnat de directorul spitalului clinic municipal nr. I, „Cu privire la aprobarea avizului de informare privind cumulul de funcţii”, a fost aprobat modelul avizului, anexă a fişelor de post. Potrivit acestuia, lucrătorii medicali din cadrul instituţiei medicale respective, trebuie să informeze conducerea instituţiei despre angajarea prin cumul, fiind obligaţi de a nu influenţa asupra migrării pacienţilor dintr-o instituţie în alta, datorită funcţiilor deţinute. În caz contrar, lucrătorul medical poate fi sancţionat disciplinar.
Constatare CNA:Măsură realizată.
Secţia Evaluarea Riscurilor de Corupţie, DGPC