Treisprezece lucrări, pictate de copii şi tineri, au fost desemnate câştigătoare în cadrul concursului “Talentul nu ia mită. Integritatea în imagini”. Acestea vor fi prezentate în cadrul unei expoziţiicu prilejul Zilei internaţionale anticorupţie, ce va avea loc pe 9 decembrie. Evenimentul, care are drept scop educarea tinerei generaţii în spiritul intoleranţei faţă de corupţie, a fost organizat de CNA şi PNUD Moldova, în cooperare cu colegiile şi şcolile de artă din ţară.
Concursul s-a desfăşurat în perioada 16 octombrie - 08 noiembrie curent, iar elevii şi studenţii şcolilor şi colegiilor de arte au prezentat peste 500 de lucrări. În desenele lor, autorii şi-au expus propria viziune faţă de fenomenul corupţiei din Republica Moldova.
Astfel, câştigători ai premiului mare au fost desemnaţi Dumitru Rogac, 18 ani (Şoldăneşti), Daniel Dumbrăveanu, 18 ani (Chişinău), Irina Robuleţ, 16 ani (Ungheni), Cezara Cemortan, 16 ani (Cojuşna. Străşeni), Alex Andone, 15 ani (Sângerei), Ilia Luţişin, 13 ani (Bălţi), Nadejda Raţă, 13 ani (Ungheni), Valeria Corolevschi, 12 ani (Ungheni), Ana Vacarciuc, 11 ani (Şoldăneşti), Anastasia Jbanov, 11 ani (Ungheni), Andreia Cheian, 10 ani (Basarabeasca), Elizaveta Novicova, 10 ani (Bălţi) şi Selena Iurii, 9 ani (Ungheni).
Menţionăm că juriul a fost format din reperezentanţi ai CNA, ai societăţii civile şi jurnalişti. Printre ei sunt Vasile Botnaru, director al Radio Europa Liberă, Tudor Zbârnea, director al Muzeului Naţional de Artă al Moldovei, Florina Breazu, Academia de Pictură „Stati Art”, Olga Crivoliubic, manager de proiect, PNUD Moldova; Cristina Ţărnă, director-adjunct al CNA şi Vitalie Verebceanu, şef al Direcţiei generale prevenirea corupţiei a CNA.
Concursuleste parte integrată a Campaniei sociale „EU – pentru educaţie prin integritate”, fiind realizat în cadrul Proiectului „Consolidarea capacităţilor CNA de exercitare a funcţiilor de prevenire şi analiză a corupţiei”, implementat de către PNUD Moldova cu suportul financiar al Ministerului Afacerilor Externe al Norvegiei.
2876 Accesări